Team 7

vineri, 31 iulie 2015

15. Realitate




Sakura se trezii în următoarea zi, dis de dimineață, ridicându-se în capul oaselor. Părul ei rozaliu era dezordonat, iar căldura îi emana prin toți porii. Amintirile din ziua precendetă îi năvăleau ca o tornadă printre memorii, făcând-o să își ducă mâna instinctiv pe pielea gâtului. Porțiunea gâtului de pe partea dreaptă, încă continua să o usture, amintindu-și de brutalitatea cu, la care a fost supusă de Sasuke, din pricina faptului că un nou genin le era introdus în echipă. Din vina ei.

O ciocănitură în geam, o făcu să tresară, mutându-și privirea speriată , de altfel observându-l pe Sai stând pe pervazul geamului ei. Și nu îi luă mult timp să conștientizeze că de fapt se afla în pijamalele, făcând-o de altfel să își tragă plapuma până la gât. Gestul ei îi provocă un râset lui Sai, care îi indică cu mâna stângă 5 minute, urmând ca apoi să indice înspre parte.
Se pare că Team Kakashi, avea treabă.

Sakura aprobă, urmând ca apoi să se îmbrace fulger, ațintind pentru ultima oară cu privirea trandafirul primit de la Sai, care zăcea în vază, părăsint camera.
Ieșii rapid în fața casei, observând-l pe noul ei coleg cum o ațintea cu privirea, zâmbind.

- Kakashi-san ne așteaptă la locul de întâlnire al echipei 7. Și m-am gândit să mergem până acolo împreună.

Sakura aprobă încă o dată, amândoi tinerii începând să meargă liniștiți înspe locul de întâlnire al echipei 7. Și ceea ce o neliniștea pe Sakura cel mai mult era reîntâlnirea cu Sasuke și Naruto, care ieri o acuzaseră direct de venirea lui Sai în echipă. Însă Sai , nu era o persoană rea, în mod sigur nu. Pe tot parcursul drumul râseseră , și Sakura chiar aflase că noul ei coleg dezvolta o pasiune pentru artă, ceea ce făcea să îl aprecieze tot mai mult.

Însă, când ajunseră la locul de întâlnire al echipei 7, atmosfera părea să culmineze în încărcătură negativă. Blondul, Uzumaki Naruto, îl apucase de manșetă pe Sai, trăgându-l imediat de lângă Sakura, dărămându-l în unul dintre buștenii aflați pe teren. Aceași bușteni, de care el însuși fusese legat, atunci când a picat în plasa lui Kakashi. Însă, spre deosebire de acel moment, acesta îi inspira teama. Naruto nesfiindu-se să îl lovească pe Sai, fără să țină cont că acesta nu se poate apăra.

-Naruto, te rog, oprește-te îl omori.

Blondul, nu asculta de rugămințile Sakurei, făcând-o pe fată să se îndrepte înspre el, exasperată. Însă rozalia nu apucă să facă vreo mișcare, o mână încleștându-se în părul ei rozaliu și lung, determinând-o să se așeze în genunchi de durere.

-Nici să nu îndrăznești, Sakura. Din vina ta păcăliciul ăsta e aici. Să nu ai pretenția să accept în continuare situația.

Sakura își dădu imediat seama că Sasuke era cel din spatele ei, făcând-o să scape o lacrimă pe chip. Brunetul cu ochii de onix, observă imediat reacția ei, așezându-se în genunchi lângă aceasta, bruscându-i capul în direcția sa. Și acum Sakura putea vedea clar, ura și furia din privirea sa.

-Să nu te aștepți să mai ai viață liniștită cu noi , rozalio. Sau mai bine spus, cu mine și Naruto. O să ajungi să dorești să plece singur din echipă, îți jur.

Sakura simțea pericolul și amenințarea din cuvintele sale, urmând ca acesta să îi dea drumul fulgerător la păr. Nu înțelegea ce se întâmplă, mutându-și privirea înspre Sai, care acum era lipit de trunchiul unui copac. Iar Naruto și Sasuke  erau unul lângă altul discutând ca și cum nimic nu s-ar fii întâmplat.

Sakura simții o mână cum o apucă blând de cot ridicând-o pe proprile picioare. Kakashi-sensei era aici. Acțiuntea lui le atrăsese atenția blondului și brunetului, mutându-și privirea înspre cei doi. Și atunci Sakura constată cu stupoare situația în care se afla . La mână brunetul și a blondului, care o disprețuiau, și având sprijinul lui Sai, iar Kakashi sensei nu știa nimic din ceea ce se întâmplă cu elevii săi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu